Martie - 2011 - Den Haag

Sharish, baietelul unei familii surinameze care de 20 de ani locuiesc in Haga, este nascut cu sindromul Down, sunt dadaca lui pentru 3 luni.
La inceput era foarte recalcitrant, acum am inceput sa tin la el, e foarte afectuos, iar daca il iei in brate dupa ce il certi, nu mai e nervos asa cum au tendinta copiii in general si mai ales cei ca el.
Atat pentru azi!

Copilul de tigan - O seara linistita cu Luna Plina

Am revenit de o lună din Anglia.
Mihaela, fiica mea cea mare este în Timişoara, munceşte. La toamna va fii studentă la Psihologie.
Fiul meu cel mare, îndrăgostit, locuieşte în Lupeni cu iubita lui, în casa mamei ei.
Viaţa mea e calmă, eu şi fiul meu cel mic, Dani.
Nu vreau să îmi povestesc amintirile acum, vreau să scriu despre un baiat de 15 ani care munceşte să îşi câştige existenţa pentru el şi cei 4 fraţi ai lui. Un pui de ţigan, frumuşel şi mândru de el.
L-am întâlnit aseară, pe la ora 21, în cartierul Dimitrov în timp ce mă întorceam de la Dorina, prietena mea mai în vârsta, confidenta mea. Băiatul cauta în tomberoane, gasise câteva oale şi un ceainic.
- Doamna, doamna! sunteti de la blocul unde fac curaţenie, nu-i aşa?
- Da, eu sunt!
- Vă rog frumos ajutaţi-mă, vreau să duc lucrurile acasa cu taxiul, am nevoie de 3 lei.
- Nu am schimbat baiete, dacă vii la brutarie să îmi cumpar pâine iţi dau!
Copilu, până la urmă era un copil, îşi aranjează oalele închide poarta de la gheena şi vine cu mine.
În cinci minute sunt în faţa brutăriei, îmi cumpar pâinea cu cereale şi un corn cu ciocolată la cererea fiului meu. O fetiţă şi un tătic se sfătuiau să cumpere cozonac cu nucă, vânzătoarea le spune că nu mai au cozonaci.
În timp ce îmi ridic restul de bani o sfătuiesc pe fetiţă să îşi cumpere corn cu ciocolată.
- E foarte bun, fiului meu îî place mult, cred că îţi va placea şi ţie!
- mmmm...Da, tati vreau şi eu un corn cu ciocolată!!
Păşesc încet spre Copil, care mă aştepta.
- Uite, ai 5 ron, poti să iei şi o pâine, banii ţi-i scad din cei de curaţenie!
- Mulţumesc doamnă, săptămâna viitoare vor veni şi părinţii mei din America, sunt plecaţi la lucru, iar când se întorc platesc şi ei curentul şi toate astea, atunci o să fie mai bine.
America...mă gândesc, cum or fii ajuns acolo? Nu-l întreb!
Copilul e cel care ne mătură si ne spală scara, scara blocului de 10 etaje cu două nivele, adica 66 de apartamente...Nu vă grabiţi să gândiţi..5 ron de familie, dar câţi platesc? Am să-l întreb şi am să vă spun!!
O zi bună cititorilor!

căutare personalizată

Watford - England

De trei saptamani sunt Super Nanny in Watford England, un orasel frumos, vechi, suburbie a Londrei. Stau si ma gandesc cat de mult mi=am dorit cu mult timp inainte sa pot sa vizitez Anglia sau o zona unde sunt multe nationalitati, iar acum Dumnezeu mi-a dat aceasta posibilitate. Locuiesc in Croxley View, o zona cu multa verdeata, o casuta brichetata din caramizi cu un nivel, am camera mea si ma bucur de nebuniile celor 4 copii ai familiei Godfrey, patru copiii toti blonzi cu ochi albastrii, energici cum nu am vazut niciodata alti copii in Romania, doi baieti si doua fete.
Multa verdeata in jur, chiar daca toamna iusi scutura frunzele ingalbenite si rosietice peste delusoare. Cerul e foarte curat, aerul e bun si simt cateodata briza marii venind de departe. Pescarusii au ajuns aproape de noi. Ies des cu energicii copii la 10 minute de noi intr-un parculet frumos aranjat pentru copii. E o placere sa duci copiii intr-un astfel de loc de joaca. E noapte, inca nu dorm, ma gandesc la ai mei cei lasati acasa. Incerc sa urmaresc un film pe laptopul meu: Sweet November http://www.movieberry.com/sweet_november/?user=241390.
Am sa mai scriu, dar nu despre dragoste.

Delegaţie la Tirgu Jiu

Câteva săptămâni am fost la Tg Jiu în delegaţie.

Am navigat prin labirintul de sensuri unice si acum am înţeles oraşul.

De două ori am coborât înainte de gară ca să ajung mai repede la Debarcader - ul care nu are nici un vapor..Jiu e mic.

Odată era să mă mănânce câinii care se plimbă liber în ţigănie. Casele lor sunt unele luxoase şi unele dărăpănate. Am crezut că ţiganii sunt mai uniti şi se ajută mai mult..Hm cred că sunt tot atât de orgolioşi şi zgărciţi ca şi noi.

Încă mai funcţionează autobuzele locale ale TRANSLOC ului..e bine că poţi cumpăra bilete de la automat când nu lipsesc monedele de 50 de bani şi bancnotele de plastic de 1 leu nu sunt prea uzate. Autobuzul spre Artego e plin de elevi care ascultă manele şi cântă manele.

Persoanele cu care am lucrat sunt foarte încrezute şi slab colaborează, dacă se poate chiar te-ar subestima şi te-ar pune în situaţii dificile din cauza orgoliilor şi slăbiciunilor lor.(Cred că sunt prea subiectivă.) Se consideră foarte deştepţi dar încearcă să tragă pe sfoară pe cei pentru care lucrează. "Dacă mi-e mie bine ce mă interesează de ceilalţi."(a fost un punct de vedere care in timp se poate schimba)

Singura persoană pe care mi-o amintesc pozitiv şi cu care am colaborat bine, culmea, a fost un moldovean, coleg pe proiect, iar colaborarea noastră a fost online şi telefonic. Am zâmbit puţin pe seama copiilor şi a părinţilor apropos de proiect şi de viaţa de zi de zi.

Uhhhhh...am scăpat ... Ce viaţă!!

PS: Copiii mei - VĂ IUBESCCCCCCCCCC!!!!!!!!

Îngheţaţi ca şi Titanicul

De multe ori în viaţă am căzut crezînd că m-am înecat şi cu greu îmi voi reveni.
Poate, dacă Dumnezeu nu era alături de mine să mă apuce de mâna, nu m-aş mai fi ridicat după grelele încercări pe care le-am avut.
Din fata plină de viaţă şi optimistă care eram cândva am ajuns o mămică care luptă să trăiască normal şi demn, împreună cu puii ei. Uneori am fost ca o lupoiacă gata de atac, alteori am ocolit focul, sau pur şi simplu am ignorat atacurile.
Copiii cresc, şi încă mă simt neputincioasă să îi ajut aşa cum aş fi vrut.
Vorbesc despre mine... dar sunt sigura că fiecare om are romanul lui, nu poţi să treci prin viaţă doar ca o păpuşă purtată de ape!
Fiecare avem amintiri frumoase sau dureroase, dar parcă pe cele dureroase dinadins le dăm la o parte. Dacă i-am iertat pe cei ce mi-au facut rău? Sigur că da! Ce mai contează un mic rău facut unui om când lumea e plină de violenţă şi criminalitate, care în numele lui Dumnezeu se duc la război şi îşi ucid semenii?
Şi totuşi zilele în care unele persoane s-au purtat frumos şi cu respect ni le amintim cu drag.
Într-o sămbătă seara am vizitat-o pe Nora, profesoara de pian a fiicei mele. Prietenul ei venise şi el, profesor de filozofie şi engleză, pe lângă acestea şi talentat pianist.
Avea o dorinţă arzătoare să cânte la pian. Pe Nora am mai ascultat-o şi e deosebită, perfecţionistă. Dar, pe Sorin, de abia acum era prima dată. Am fost uimită de puterea de exprimare a sentimentelor prin clapele pianului, de pasiunea pe care o avea faţă de muzică. Am ascultat Chopin, Mozart şi Ceaikovsky.
Extraordinar ce mult te poate deconecta muzica, şi ce putere are să îţi insufle dorinţa de a trăi, de a trece mai departe!
Nora şi Sorin sunt două persoane care cu greu se acomodează acestui sistem plin de violenţă, două persoane talentate şi sensibile, pe care viaţa i-a lovit sufleteşte. Cred că trebuiau să se nască în altă generaţie!
Şi totuşi Valea Jiului are talente care nu sunt puse în valoare, pentru că suntem o ţară în curs de dezvoltare, şi care mai are mult pănă să pună educaţia şi cultura la un nivel înalt în societate.
Acum traim nivelul manelelor...

Pe loc repaus!!

Cred că pentru o perioadă mai lungă de timp voi rămâne lânga copii şi nu voi mai călători aşa mult în interes de serviciu. Calculând financiar, avantajele şi dezavantajele, erau mult prea multe dezavantaje, şi ca printr-o minune chiar proiectul dela CNAS s-a oprit petru o perioadă.
Am promis că voi scrie câte ceva despre Braşov.
Am vizitat centrul vechi şi am locuit la o pensiune aproape de Primărie şi de Liceul de Muzică.
Am cunoscut două femei în vârstă, simpatice de peste 80 de ani, şi am fost invitată la ele acasă. La Maria,o femeie puternică incă la vârsta ei, am fost, şi mi-a pregătit plăcinte cu brânză şi mărar, specifice zonei Făgăraşului. Locuia sub Tâmpa. Soţul ei era un iubitor al câinilor.
Cealaltă se numea tot Maria, dar era bolnăvioară, am cunoscut-o în casa celeilalte Marii, şi urma să o vizitez după ce aveam să revin de la examene. Nu am apucat să o mai vizitez, sper să îmi fac timp ca să îi scriu o scrisoare.
Am vizitat Strada Sforii şi ne-am plimbat prin centrul vechi cu Diana, Bogdan şi un coleg de al lui.
În viaţă întâlneşti multe persoane, unele ating doar tangenţial viaţa noastră dar rămânem cu amintiri frumoase.
Robi, de 8 ani a fost plecat din ţară, împreună cu mama lui şi-au deschis două baruri în Bologna, iar afacerile le merg bine. Pentru că Volvo-ul lui şi l-a lovit, ne-am întâlnit în trenul ce mergea spre Simeria.
Ultima săptămână m-am întors prin Bucureşti. Am rămas peste noapte la Irina, fosta mea colegă din Severin, căreia îi mulţumesc pentru ospitalitate.

Bucureştiul, după un an

Stau la McDonalds şi sunt obligată să ascult la maxim fotbal, nici macar nu pot asculta muzică pentru că nu am căştile. Nu sunt împotriva fotbalului! Dar nici nu suport ca cineva să îmi bage pe gât forţat! Aştept trenul, am să dorm toată noaptea iar dimineaţă voi fii cu copiii mei. Delegaţia de două săptămâni la Braşov a fost obositoare. Singurul lucru frumos Robi şi Diana! Cred că nu prea am inspiraţie la ora aceasta,oricum, promit că voi scrie câte ceva şi despre Braşov. Îmi pare rău că mi-am pierdut telefonul, făcusem nişte poze frumoase la Sinaia, Predeal , Braşov. Oare va trebui să aştept alt telefon bun după altă ieşire din ţară a fiului meu? Gata bateria de la laptop..... va urma...