Îngheţaţi ca şi Titanicul

De multe ori în viaţă am căzut crezînd că m-am înecat şi cu greu îmi voi reveni.
Poate, dacă Dumnezeu nu era alături de mine să mă apuce de mâna, nu m-aş mai fi ridicat după grelele încercări pe care le-am avut.
Din fata plină de viaţă şi optimistă care eram cândva am ajuns o mămică care luptă să trăiască normal şi demn, împreună cu puii ei. Uneori am fost ca o lupoiacă gata de atac, alteori am ocolit focul, sau pur şi simplu am ignorat atacurile.
Copiii cresc, şi încă mă simt neputincioasă să îi ajut aşa cum aş fi vrut.
Vorbesc despre mine... dar sunt sigura că fiecare om are romanul lui, nu poţi să treci prin viaţă doar ca o păpuşă purtată de ape!
Fiecare avem amintiri frumoase sau dureroase, dar parcă pe cele dureroase dinadins le dăm la o parte. Dacă i-am iertat pe cei ce mi-au facut rău? Sigur că da! Ce mai contează un mic rău facut unui om când lumea e plină de violenţă şi criminalitate, care în numele lui Dumnezeu se duc la război şi îşi ucid semenii?
Şi totuşi zilele în care unele persoane s-au purtat frumos şi cu respect ni le amintim cu drag.
Într-o sămbătă seara am vizitat-o pe Nora, profesoara de pian a fiicei mele. Prietenul ei venise şi el, profesor de filozofie şi engleză, pe lângă acestea şi talentat pianist.
Avea o dorinţă arzătoare să cânte la pian. Pe Nora am mai ascultat-o şi e deosebită, perfecţionistă. Dar, pe Sorin, de abia acum era prima dată. Am fost uimită de puterea de exprimare a sentimentelor prin clapele pianului, de pasiunea pe care o avea faţă de muzică. Am ascultat Chopin, Mozart şi Ceaikovsky.
Extraordinar ce mult te poate deconecta muzica, şi ce putere are să îţi insufle dorinţa de a trăi, de a trece mai departe!
Nora şi Sorin sunt două persoane care cu greu se acomodează acestui sistem plin de violenţă, două persoane talentate şi sensibile, pe care viaţa i-a lovit sufleteşte. Cred că trebuiau să se nască în altă generaţie!
Şi totuşi Valea Jiului are talente care nu sunt puse în valoare, pentru că suntem o ţară în curs de dezvoltare, şi care mai are mult pănă să pună educaţia şi cultura la un nivel înalt în societate.
Acum traim nivelul manelelor...

Pe loc repaus!!

Cred că pentru o perioadă mai lungă de timp voi rămâne lânga copii şi nu voi mai călători aşa mult în interes de serviciu. Calculând financiar, avantajele şi dezavantajele, erau mult prea multe dezavantaje, şi ca printr-o minune chiar proiectul dela CNAS s-a oprit petru o perioadă.
Am promis că voi scrie câte ceva despre Braşov.
Am vizitat centrul vechi şi am locuit la o pensiune aproape de Primărie şi de Liceul de Muzică.
Am cunoscut două femei în vârstă, simpatice de peste 80 de ani, şi am fost invitată la ele acasă. La Maria,o femeie puternică incă la vârsta ei, am fost, şi mi-a pregătit plăcinte cu brânză şi mărar, specifice zonei Făgăraşului. Locuia sub Tâmpa. Soţul ei era un iubitor al câinilor.
Cealaltă se numea tot Maria, dar era bolnăvioară, am cunoscut-o în casa celeilalte Marii, şi urma să o vizitez după ce aveam să revin de la examene. Nu am apucat să o mai vizitez, sper să îmi fac timp ca să îi scriu o scrisoare.
Am vizitat Strada Sforii şi ne-am plimbat prin centrul vechi cu Diana, Bogdan şi un coleg de al lui.
În viaţă întâlneşti multe persoane, unele ating doar tangenţial viaţa noastră dar rămânem cu amintiri frumoase.
Robi, de 8 ani a fost plecat din ţară, împreună cu mama lui şi-au deschis două baruri în Bologna, iar afacerile le merg bine. Pentru că Volvo-ul lui şi l-a lovit, ne-am întâlnit în trenul ce mergea spre Simeria.
Ultima săptămână m-am întors prin Bucureşti. Am rămas peste noapte la Irina, fosta mea colegă din Severin, căreia îi mulţumesc pentru ospitalitate.